Spațiile de basm din Sudul Transilvaniei, aflate în mare măsură în județul Sibiu, găzduiesc și anul acesta Festivalul ICon Arts Transilvania.
În perioada 24 iulie – 11 august 2018, se va desfășura unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate muzicii și artelor contemporane din România, Festivalul ICon Arts Transilvania, ajuns anul acesta la ediția cu numărul XVI.
Peste 200 de artiști din întreaga lume se vor întâlni aici, contribuind la dezvoltarea unui laborator de creație unic în peisajul internațional. Iar publicul prezent va fi primul care se va putea bucura de inspirația unor locuri neatinse de secole în compania artelor noi și tradițiilor vechi.
Evenimentele și spațiile festivalului s-au dublat anul acesta, astfel că timp de 3 săptămâni, mai mult de 20 de evenimente vor avea loc în 10 localități: Sibiu, Biertan, Viscri, Alma Vii, Richiș, Mălâncrav, Cloașterf, Dealu Frumos, Cetatea Râșnov și Sinaia – Castelul Peleș. Programul complet este pe 2022.iconarts.ro
4 dintre evenimentele Festivalului se vor desfășura la Biblioteca Județeană ASTRA și la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu
Regal de chitară clasică și flaut – Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA
Geometrii sonore, elegii non-lineare, „dansuri” tradiționale, sunt doar câteva dintre calitățile concertului pe care vi-l propunem în continuarea Festivalului ICon Arts Transilvania 2018.
Joi, 26 iulie, de la ora 19:00, Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu va găzdui un concert – eveniment de chitară clasică susținut de trei dintre cei mai apreciați muzicieni din Europa, cu numeroase contribuții aduse studiului chitarei clasice: Costin Soare (România), Reinbert Evers (Germania) și András Csáki (Ungaria).
Li se vor alătura alte două nume mari ale muzicii contemporane din România, în calitate de invitate speciale: Ioana Turcu – flaut și Verona Maier – pian care vor susține un recital cu lucrări de George Enescu și Francis Poulenc.
Intrarea va fi liberă. Vă recomandăm să vă rezervați locurile printr-un email trimis la reservations@iconarts.ro
Seara se va încheia cu o invitație la degustare de vinuri oferite de Villa Vinea. Vinurie Villa Vinea sunt rezultatul unui microclimat unic, seva unui pământ extraordinar, pe valea râului Târnava Mică, una dintre cele mai vechi regiuni viticole ale Transilvaniei.
Programul:
Costin Soare:
– „Suspin” de Gabriel Almasi
Reinbert Evers (GER):
– „Felcinobianco” de Anatolijus Senderovas
– „Serenade” de Toshio Hosokawa
András Csáki (HUN):
– „Capriccio diabolico (Omaggio a Paganini)” de Mario Castelnuovo Tedesco
Ioana Turcu (flaut) și Verona Maier (pian):
– „Cantabile” de G. Enescu
– „Presto” de G. Enescu
– „Sonata” (Partea I) de Francis Poulenc
András Csáki și Costin Soare
– „6 dansuri românești” de Béla Bartók
– „2 dansuri gitane” de Joaquin Turina
Mozart, Haydn, Schubert/ Moldo Young Quartet la Biblioteca ASTRA
Direct de la Biertan, de la master class-ul condus de maestrul Gabriel Croitoru, talentații muzicieni de la Moldo Young Quartet vor concerta în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Concertul va avea loc vineri, 27 iulie, de la ora 19:00 și va cuprinde în program lucrări pe care le-au aprofundat cu Gabriel Croitoru, alături de care au concertat în deschiderea Festivalului ICon Arts Transilvania.
Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa de email reservations@iconarts.ro
Cvartetul, invitat din Republica Moldova, este format din Gabriela Ceresău – vioara I, Dominic Druţac vioara a II-a, Laurenția Cocieru – violă și Siluoana Fitocarev – violoncel.
Acustica deosebită a Sălii Festive va pune și mai mult în valoare concertul care va cuprinde lucrările:
◊ Wolfgang Amadeus Mozart – „Serenada nr. 13 pentru coarde în Sol Major, KV 525, partea I”
◊ Joseph Haydn – „Cvartetul Cvintelor, OP. 76 nr. 2, partea I”
◊ Franz Schubert – „Cvartetul nr. 1 partea I și partea a II-a”
În contexul Centenarului Unirii, ne facem onoarea de a vă aminti că Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu este prima bibliotecă în limba română din Transilvania, iar splendida Sală Festivă, cu bogate decorațiuni de epocă, a fost gazda a numeroase spectacole de teatru și muzică clasică, fiind proiectată pentru a îndeplini toate cerințele acustice valabile în epocă.
London Schools Symphony Orchestra, pentru prima dată în România
Ediția 2018 a Festivalului internațional de artă contemporană ICon Arts Transilvania va aduce pe scena Filarmonicii de Stat din Sibiu concertul London Schools Symphony Orchestra, pentru prima dată în România. LSSO va concerta luni, 30 iulie, de la ora 19:00, la Sala Thalia, sub conducerea artistică a dirijorului Peter Ash.
Un eveniment prezentat de Geanina Iacob, îndrăgita realizatoare TV de la Telekom Sport.
Caracterizată de Sir Simon Rattle „un incomparabil ambasador al excelenței și dinamismului tinerei generații de muzicieni britanici”, London Schools Symphony Orchestra este de mai bine de 60 de ani un reper al artei interpretative pe marile scene de concert din Europa.
Orchestra a concertat de-a lungul timpului sub bagheta a reputați dirijori, printre care se numără Sir Colin Davis, Sir Charles Mackerras, Sir Simon Rattle, Sir Richard Armstrong, Tamás Vásáry sau Leif Segerstam.
În fiecare vară, LSSO vizitează o țară nouă, iar, în 2018, au ales România, la invitația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Reputația Festivalului internațional ICon Arts, ajuns anul acesta la ediția cu numărul XVI, precum și spațiul legendar al Transilvaniei au contribuit fundamental la decizia orchestrei care își dorea să viziteze România încă de acum câțiva ani.
LSSO va interpreta, atât pentru publicul român, cât și pentru oaspeții internaționali ai Festivalului, lucrările „Rapsodia Română nr. 1, op. 11” de George Enescu, „Three Dance Episodes from On the Town” de Leonard Bernstein și „Concertul pentru orchestră” de Béla Bartók.
Biletele s-au pus în vânzare în rețelele www.myticket.ro și www.entertix.ro
Prețul unui bilet este în valoare de 20 de lei.
Evenimentul face parte din seria Anotimpuri 3, reprezentând cel de-al doilea concert, „Vara”.
Un eveniment organizat de UCIMR și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.
Lucrări în primă audiție absolută pentru duo de violoncel și acordeon: Duo Cello Jaya și Fernando Mihalache
Ultimul eveniment ICon Arts din Sibiu, nu și din Transilvania, îi are ca invitați pe Duo Cello Jaya – una dintre cele mai apreciate formații camerale de duo din România și Fernando Mihalache – acordeon – de asemenea, remarcat pentru virtuozitate pe marile scene de concert din România.
Evenimentul va avea loc marți, 31 iulie, de la ora 19:00 la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu, iar programul va fi unul indedit, cuprinzând lucrări în primă audiție absolută pentru duo de violoncel și acordeon. Lucrările aparțin compozitorilor selectați din toată lumea , pentru rezidența creativă ICon Arts, și au fost compuse special pentru cei trei artiști pentru a fi prezentate la ICon Arts Transilvania.
Mai multe amănunte, în curând. Urmăriți pagina de Facebook a Festivalului și pagina de Știri de pe 2022.iconarts.ro
Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa reservations@iconarts.ro