MiniCellos sau primii pași în lumea muzicală a tinerilor violonceliști
În anul 2019 a avut loc pentru prima dată în România un masterclass dedicat copiilor care sunt la început în studiul violoncelului, participanții având vârsta între 6 și 11 ani.
MiniCellos face parte în 2022 pentru al treilea an din Academia ICon Arts Transilvania unde, alături de violoncelista Ella Bokor, cei mici vor avea ocazia să învețe cum să îndrăgească violoncelul prin diverse jocuri atractive. Timp de o săptămână copiii se vor familiariza cu elemente tehnice de bază, cu improvizația, vor învăța cum să îngrijească instrumentul și multe altele. Cei mici vor avea parte atât de lecții individuale cât și de lecții de muzică de cameră, toate culminând cu un moment muzical rezervat în concertul de final al master class-ului.
Pe parcursul cursului, violonceliştii MiniCellos vor avea ocazia să asiste la lecţiile de violoncel susţinute de profesorul invitat Valentin Răduțiu şi la concertele organizate în cadrul Academiei ICon Arts Transilvania.
Ella Bokor violoncelistă
Ella este membră a ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Ludens Piano Trio și Violoncellissimo, alături de care a realizat turnee naționale începând cu anul 2016. De asemenea, a susținut turnee internaționale în Irlanda, Vietnam și Moldova.
Dintre cele mai importante programe culturale, educaționale și festivaluri la care fost invitată sunt: Festivalul SoNoRo, ICon Arts, SoNoRo Conac, Isa16 – International Summer Academy, Villa Musica, Plovdin Chamber Music International Festival, Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul de Muzică din Salonic, Baroque Week, Bucharest Music Film Festival, Simn Festival, TIFF, Festivalul Meridian, ConnectArts și SoNoRo Interferențe.
De-a lungul carierei artistice a susținut concerte alături de muzicieni de prestigiu precum: Alexander Bouzlov, David Grimal, Jan-Erik Gustaffson, Alexandra Guțu, Diana Ketler, Sergey Malov, Adrian Mantu, Cristian Măcelaru, Alissa Margulis, Marie Luise Neunecker, Răzvan Popovici, Răzvan Suma.
A colaborat cu orchestre precum: Filarmonica „George Enescu”, ansamblul Les Dissonances și Richard Wagner International Orchestra, fiind membră a Orchestrei Române de Tineret și a Orchestrei Naționale Simfonice a României.
Ella a absolvit studiile de Licență, Master și Doctorat în cadrul Universității Naționale de Muzică din București la clasa Prof. Univ. Dr. Marin Cazacu și a studiat prin bursa Erasmus în Germania la Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Frankfurt am Main.
CD-ul Tales este o realizare a Duo Cello Jaya, formație camerală care împlinește în 2021 zece ani de activitate și care are în repertoriu peste 10 lucrări compuse și dedicate acestui ansamblu cameral.
Este fondatoarea proiectului MiniCellos, fiind susținuă de violoncelistul Răzvan Suma – primul masterclass din România pentru violonceliști începători, care în anul 2022 a ajuns la a patra ediție desfășurându-se în cadrul ICon Arts Transilvania.
Ella este C.D.A. la Catedra de muzică de cameră a U.N.M.B., președinte al Asociației Culturale PlaCello și secretar muzical al C.N.A.T.R. În perioada 2020-2022 a obținut peste 20 premii la concursuri naționale și internaționale fiind profesoară la clasa de violoncel în cadrul C.N.A. Dinu Lipatti.
Detalii despre înscrieri
Pentru acest masterclass sunt disponibile doar 5 locuri.
Perioada de desfășurare: 23 iulie – 31 iulie 2022
Pentru a vă înscrie la acest curs din cadrul Academiei ICon Arts Transilvania, vă rugăm:
- să redactați o scrisoare de intenție în urma căreia se va face selecția finală de către coordonatoarea cursului. Vă rugăm să menționați de cât timp studiază violoncelul și la clasa cărui profesor.
- data limită de trimitere a scrisorii este 15 mai, iar rezultatele vor fi afișate până la data de 1 iunie 2021.
- dacă ați fost selectat, vă rugăm să vă alegeți pachetul potrivit (detalii mai jos)
- să descărcați și completați talonul de înscriere
- să trimiteți la adresa office@iconarts.ro un mail cu talonul atașat și dovada plății pachetului până la data de 15 iunie.
IMPORTANT: Fiecare participant va fi însoțit de un părinte pe toată perioada cursului, cheltuielile de cazare și pentru părinte fiind incluse în prețul de mai jos.
Înscrierea este completă în momentul în care a fost achitată taxa integrală a pachetului de participare – chiar dacă plata se face în două rate.
Documentele de mai sus trebuie însoțite de un acord parental [descarcă model aici].
Pachete ICon Arts standard:
Pachetul 1:
800 lei – Include doar taxa aferentă cursurilor, pentru perioadele 23 – 31 iulie 2022
Pachetul 2:
2.750 lei – Include cazarea pentru copil și un părinte, cursurile și 3 mese/zi pentru copil. Părintele beneficiază doar de cazare și micul dejun.
Cont UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
RO40BTRLRONCRT0477088102 – Banca Transilvania, Sucursala Obor